Evrei irakieni

Evrei babilonieni sau irakieni (subgrup)
יהודים בבלים Yehudim bavlim :يهود العراق Yahud al-Iraq
Hillel cel Bâtrân Sasson Eskell Yossef Haim Dalia Itzik Eli AmirSasson Gabbay
Populație totală
118,000 în 1948 în Irak
Regiuni cu populație semnificativă
 Israelcirca 600.000
 Statele Unite150.000
 Marea Britanie135.000
 Canada25.260
 Australia20.000
 Bahrain1.500?
 Irak8-10?
Limbi vorbite
ebraică, arabă- dialectul irakian,engleză
Religii
Iudaism oriental
Grupuri înrudite sau legate cultural
Evrei
Țesător evreu la Ramadi în anul 1918

Evreii irakieni sau evreii babilonieni (în ebraică:יהדות עיראק sau יהדות בבל Yahadut Bavèl „Iudaismul babilonian” sau יהודים בבלים Yehudim bavlim, în arabă :يهود العراقYahūd al-ʿIrāq يهود البابل-Yahud al-Babil ) este colectivitatea evreilor din regiunea Mesopotamiei, mai ales din teritoriul Irakului din zilele noastre. Începuturile ei au fost în secolul al VI-lea î.Hr., dupa cucerirea Ierusalimului și dărâmarea Primului Templu din Ierusalim de către babilonienii conduși de regele caldeu Nabucodonosor al II-lea, când o parte din populația Ierusalimului și a regatului Iudeei a fost deportată în Babilon. Spre deosebire de deportarea din secolul al VIII-lea în.Hr. de către Asiria (aprox.722 î.Hr) a unei părți din locuitorii regatului Israel, unde religia iudaică conviețuia cu culte politeiste și unde, se pare, cei deportați s-au asimilat mai lesne în populația asiriană, iudeii surghiuniți și-au păstrat în Babilon identitatea religioasă-etnică. Comunitatea evreiască din Babilon a devenit în consecință cea mai străveche comunitate din Diaspora evreiască. Ea a fost și prima obște evreiască care s-a organizat ca atare, cu o existență autonomă și intensă într-un ținut străin, și a devenit la vremea ei cel mai mare și mai important centru evreiesc din întreaga Diasporă a acestui popor. Din acest motiv, comunitatea din Babilon era denumită în vremuri vechi, de către evrei, pur si simplu Diaspora, în ebraică „Golá” (גולה), iar conducătorii ei se numeau, în limba arameică „Resh Galuta” (Conducător al Exilului, adică al evreilor din exil) (în ebraică Rosh Hagolá) Evreilor din Babilonia li se datorează compilarea Talmudului babilonian. Sub stăpânirea persană - a parților și a Sasanizilor -comunitatea evreiască din Babilonia a fost centrul principal al gândirii și teologiei iudaice. Persecuțiile din timpul dominației islamice a califilor arabi și invazia mongolilor au dus la declinul poziției iudaismului babilonian în Diaspora evreiască. Sub Imperiul Otoman a avut loc un anumit reviriment, mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea când s-au creat în Irak primele școli moderne.

În secolul al XX-lea evreii din Irak au jucat un rol de seamă la începuturile independenței acestui stat, în toate domeniile vieții civile,.mai ales economie și cultură. În anii 1940 Irakul a cunoscut o mișcare naționalistă antibritanică care a îmbrăcat și un colorit pro-hitlerist și antievreiesc. Aceasta a fost responsabilă de pogromul din 1-2 iunie 1941 la Bagdad, numit Farhud. În anul 1948-1949 Irakul a participat de partea arabă la conflictul armat contra statului Israel, stat reînființat de evrei în Palestina istorică. În aceste împrejurări a avut loc o creștere fără precedent a dușmăniei regimurilor arabe irakiene împotriva vechii comunități evreiești din Irak. În anii 1950-1952 între 120 000-130 000 din evreii din Irak (circa 75%) au fost transportați în Statul Israel prin Operația Ezra și Nehemia. Ei și-au lăsat toate bunurile și casele în urma lor.

Evreii babilonieni au vorbit sute de ani limba arameică, care a fost înlocuită ulterior de dialectul irakian al limbii arabe, inclusiv un grai irakian specific evreilor. În statul Israel au trecut la vorbirea limbii ebraice moderne.

Evrei irakieni sunt numiți uneori și evreii din Kurdistanul irakian, care au fost și ei în trecut locuitori ai Irakului, dar aceștia nu fac parte din evreii babilonieni și istoria, cultura și identitatea lor este distinctă.


© MMXXIII Rich X Search. We shall prevail. All rights reserved. Rich X Search